În „Viața elfilor” se remarcă aceleași particularități de limbaj ale autoarei precum în „Eleganța ariciului”, însă, în acest caz, stilul pare întru totul nepotrivit pentru poveste. Romanul este scris într-o formulă pentru copii, încercând să transpună concepte fundamentale despre natură și artă prin puterile unor personaje supranaturale.
Nu de puține ori, descrierile sunt repetitive, iar sistemul de legi după care este condusă realitatea este insuficient prezentat. Din aceste motive, consider că, cel puțin la o primă lectură, cititorul poate înțelege mesajul textului, dar nu și logica întâmplărilor prezentate - relația cauză-efect este neclară, însă mesajul nu se bazează pe înlănțuirea sau cronologia evenimentelor, ci strict pe puterile personajelor. Clara, fetița din Italia, are un har pentru muzică și prin cântecele pe care le interpretează la pian deschide o punte între lumea oamenilor și cea a elfilor. Maria, cea din Franța, are puterea de a controla natura - ea aduce anotimpuri mai frumoase.
Cu toate acestea, „Viața elfilor” nu este un roman lipsit de secvențe de strălucire - integrarea în dialoguri a unor referințe la tratate și probleme de război și comparațiile inedite. Romanul dezamăgește prin nepotrivirea dintre stil și poveste, mai ales pentru că „Eleganța ariciului” pledează pentru faptul că frumusețea înseamnă adecvare.
No comments:
Post a Comment